Bobul de cafea

Hello lovers!

Care sunt criteriile de selectie a unui campion? Bun, bun, in sport este usor pentru ca sunt jocurile olimpice, campionate si concursuri. In film, teatru si muzica exista decernari de premii si gale fabuloase. In literatura si jurnalism sunt de asemenea competitii, iar exemplele pot continua.

Dar care sunt campionii de care nimeni nu stie? Ma refer la acei oameni care nu sunt la televizor sau pe paginile revistelor. Cei care lupta pentru binele altora sau care se zbat pur si simplu pentru viata lor. Auzi de ei o data, din greseala, sau poate chiar niciodata.

Mai sunt apoi acei oameni care au muncit de cand se stiu, care nu au primit niciodata nimic pe o tava de argint. Ei au reusit sa isi croiasca un trai decent si sa isi alcatuiasca o familie bazata pe respect si iubire. Isi cresc copiii cu frica de Dumnezeu, isi ajuta parintii varstnici si isi platesc facturile la timp. Cand ai o viata corecta si urmezi cu sfintenie toate regulile, imbatranesti frumos si nu ai regrete, nu? Te uiti in spate si zici ca ai facut totul ca la carte? Te gandesti ca nu ai deraiat, ca esti multumit de ce ai obtinut si speri ca nepotii sa isi aminteasca de tine si dupa ce nu mai esti. Dar asta nu te face un campion… Sunt slabe sansele ca cineva sa se gandeasca intr-o situatie delicata la cum ai fi procedat tu, omul corect. Sotia poate sa te vada un campion daca ai fost mereu acolo cand a avut nevoie de tine, ca un stalp de sustinere veritabil; sotul te vede la fel daca ai fost o mama buna si daca ti-ai crescut puii precum o leoaica. Copiii poate sunt cei mai usor de impresionat. Atat timp cat ai un  raspuns bun la orice intrebare o sa isi doreasca sa caute sfatul tau mereu si sa te urmeze drept exemplu.

Unde vreau sa ajung este ca exista oameni orientati spre rezultate si spre schimbare. Aici nu ma refer la faima. Se nasc la fel ca si noi, si sunt judecati dupa fapte. Doar ca acesti oameni au vise marete. Convingerea lor ca pe aceasta lume este loc de mai mult ii motiveaza si pe ceilalti. Energia lor este atat de contagioasa incat ajung sa fie urmati de altii si sa aiba puterea de a urni muntii din loc.

Pe vremuri, daca un adolescent vroia sa isi  „ia lumea in cap” si sa isi incerce norocul intr-o alta tara, parintii vedeau acest lucru ca pe o dorinta de razvratire sau ca pe o lipsa de nationalism. Nu toti, nu vreau sa generalizez, dar frica de nou si de schimbare era mult mai puternica. Acum, daca vrei sa ramai in tara, sa lupti pentru binele tuturor folosindu-te de cunostintele si educatia ta, insa pe bani putini, esti considerat nesabuit. „De ce nu te duci draga si tu afara? X a mers si uite ce bine ii merge, tu de ce stai aici sa isi bata lumea joc de tine?”

Bei aceeasi marca de cafea de cativa ani buni. Intr-o zi nu o mai gasesti si esti trist. Trebuie sa o iei de la capat si sa experimentezi alte branduri si te gandesti ca este o corvoada in plus, fiindca iti da peste cap rutina de dimineata. Ei bine, zambeste! Fiindca la un moment dat o sa dai de acel bob de cafea „campion”, cand te astepti mai putin.

Sunt praf

Hello lovers!

Sunt foarte constienta de calitatile mele, dar imi cunosc si defectele. Of si sunt multe. Incerc sa lucrez la ele si sa le tin sub control. Dar exista anumite lucruri la care sunt praf si pulbere; oricat as incerca nu pot sa imi dau seama cum altii reusesc si mai ales unde gresesc eu. Atat timp cat este vorba de un sport de exmplu, pot sa scap de momente rusinante daca evit sa particip. Greul vine cand aceste lucruri trebuie sa le fac in viata de zi cu zi, sau in clipe in care nu pot sa cer ajutorul cuiva priceput. Cu toata jena, o sa va marturisesc la ce sunt eu nepriceputa.

• Nu stiu sa cant. Aici nu ma refer la a avea o voce fantastica, eu pur si simplu nu sunt in stare nici macar sa fredonez un refren cap coada. In primul rand nu retin versurile si sfarsesc prin a masacra un cantec si ii mai si toturez pe cei din jur. But it’s fun!
• Nu stiu sa estimez distantele. Daca ma intrebi cati kilometri sunt din punctul a pana in punctul b si ma crezi pe cuvant, ei bine, exista sanse sa ajungi in India in loc de Hunedoara sa zicem. Da! Sunt chiar atat de praf.
• Nu prea pot sa raman serioasa intr-o situatie jenanta. Daca se intampla ceva amuzant, chiar daca usor tragic, eu o sa rad. Imi pare rau.
• Nu pot sa am toate sosetele imperecheate. Mereu o sa ramana cateva razlete si abandonate. Mai multe detalii aici.
• Nu stiu sa fac cafea. Beau cafea si imi place sa ma joc cu diferite arome sau consistente, pardon imi place cand se joaca un barista cu ele. Poate ca aici este vorba de exercitiu, dar nu am timp zau. Daca te invit la o cafea la mine, trebuie sa stii ca vei bea cafea la plic. Daca preferi o cafea naturala, nu este nici o problema, doar ca ori va fi atat de tare ca vei avea palpitatii doua zile, ori va fi slaba de parca ti-am turnat apa intr-o cana cu urme de cafea. Oops.
• Darts! Sunt atat de paralela cu jocul acesta incat toti din jur ar trebui sa poarte o armura. Chiar si cei din spatele meu. Hey, you never know!
• Desi muncesc la acest capitol si stiu ca la un moment dat o sa il pot taia de pe aceasta lista, momentan se afla aici. Nu am facut niciodata un risotto perfect. De fiecare data ii lipseste ceva sau pun prea mult dintr-un ingredient. Nu ma intelegeti gresit, Pot sa gatesc preparate mult mai grele fara nici o problema, insa risotto ramane dusmanul meu in bucatarie.
• Nu stiu sa primesc complimente. In loc sa ma bucur de ele, sfarsesc prin a schimba subiectul. De ce?!
• Uit datele de nastere sau aniversarile. Nu o fac intentionat ci pur simplu imi ies din minte. Pe mine trebuie sa ma anuntati cu cateva zile inainte daca nu vreti sa va „surprind” neplacut. La asta chiar ca trebuie sa mai lucrez ca ma simt aiurea rau. 😦

Cam acestea sunt principalele. Daca o sa imi mai amintesc o sa fac partea a doua. Sau nu! Muhhaha 😛

Un bivouac chic en Zambie

Hello lovers!
Astazi, intr-un exercitiu de imaginatie, incercam sa disting un loc in care mi-as dori sa fiu alaturi de o persoana draga, de o carte buna si de o cafea aromata…. Si am gasit.

Un bivuac chic, situat in Africa de Sud, intre laguna si padure, unde simplitatea lui este perfect imbinata cu peisajul salbatic. Pe un ponton acoperit sunt cateva fotolii si canapele de ratan, scaune cu spatar captusit din imitatie de piele de ponei, o masa joasa, intr-un colt un hamac turcoaz, paturi si perne de aceeasi culoare, iar pe un suport de lemn un binoclu. Nu este nici un om in jur, in afara de mine si cei pe care ii accepta imaginatia mea…poate doar o persoana sau doua… Pe acelasi ponton mi-am dat seama ca lipseste ceva: un bar, tot din lemn unde pot prepara fie cocktailuri delicioase fie cafea. De panza ce acopera acest spatiu ca un cort, sunt cateva felinare agatate si seara ele vor scalda spatiul cu o lumina difuza si calda.
De la departare, acest colt de rai pare ca pluteste deasupra apei, scufundat in acelasi timp de copacii de pe uscat, copaci batrani si desi. Exista si un spatiu pentru servit pranzul: o masa lunga, simpla, vesela este alba si fara nici un model.

De ce Zambia? pentru ca izolarea de lumea moderna, pericolul cauzat de necunoscut, si salbaticia peisajului ofera acestui tablou un romantism irezistibil. Cel putin pentru mine. Fluviul involburat si pasarile agitate, sunt singurele care mai penetreaza linistea locului.
Seara, ne putem retrage la somn intr-un baldachin alb cu asternut parfumat si rece. Cred ca daca as fi acolo cu adevarat m-as gasi intr-o situatie dificila: sa ma intorc? Ce m-ar face sa revin in lumea din care provin? Si mai ales, cum sa parasesc acest spatiu aparent simplu, dar de fapt rafinat si confortabil?