Hello lovers!
Am avut ocazia ca la 25 de ani sa vad si eu pentru prima data, faimosul cazino din Constanta.
Auzisem bineinteles de starea deplorabila in care se afla, prin urmare nu am fost uimita ci doar usor dezamagita. Nu este nici prima si nici ultima cladire cu valoare din Romania care a fost lasata uitarii. Era o duminica insorita si fara pic de vant. Am intalnit un cuplu simpatic si in varsta. I-am intrebat cum pot sa ajung pe jos pana la cazino. Doamna, cocheta si saritoare mi-a explicat cu lux de amanunte traseul. M-a avertizat totodata ca s-ar putea sa nu fie exact cum ma astept, insa nu m-am lasat descurajata. Am lasat cuplul in urma si am pornit in mica mea „expeditie”. Ii vedeam in urma mea, mergand agale. Se tineau de mana, probabil dupa multi ani de casnicie si se opreau pe alocuri sa priveasca marea.
Am ajuns usor la cazino, si l-am gasit scaldat in soare. Chiar si in Februarie, era forfota in jurul lui. Copiii alergau pe langa parinti, se auzeau usor valurile marii adormite si muzica de acordeon. Puteam sa ii simt puterea si „parfumul” de odinioara chiar si sub aspectul obosit si prafuit. Imi imaginam un scenariu intreg de pe vremea cand inca era un loc luxos si voios. Puteam sa vad rochiile femeilor de atunci, barbatii la costum, si sa simt mirosul de tabac din jurul meselor.
Sper din tot sufletul ca peste putin timp, sa revin cu drag aici si sa il vad cum renaste precum pasarea Phoenix din cenusa.
theo and the blog 